Detanand aceasta functie, el primise o indicatie obligatoare: trebuia sa trimita la invatatura cateva candidaturi de elevi in orasul Bender la scoala pedagogica. Era o necesitate vitala – sudul Moldovei ducea lipsa de cadre pedagogice. Staruindu-se tatal urgent se incadra in solutionarea problemei: ducea convorbiri cu parintii, de fete nici vorba sa plece de acasa. Mai mult fara rezultat, motivind ca copiii taranilor dupa scoala trebuiau sa munceasca in camp. Era o situatie grea. Cu chin, cu vai s’a ales tatal meu cu cativa flacai printre ei: Pintea Petru, Pascal Mihail, Coliban Petrea. Cu ei trebuia sa se prezinte la scoala pedagogica din Bender. Prea putini parinti au cazut de acord sa-si dea copiii la scoala si atunci tatalui ii veni ideea de a ma lua si pe mine cu ei. Eu eram o copilita mica, firava, rusinoasa si pe langa aceasta trebuia sa cunosc materialul obiectelor ce nu mi s-a predat in clasele primare. Imi trebuia si un certificat pentru termanarea acelor 7 clase ce se cerea pe atunci. Si ceilalti baieti nu termanase studiile cuvenite, in timp de razboi nu-ti mai venea a carte. Si iata stau in fata directorului scolii pedagogice, tov. Bondarenco: un om obosit la fata, ca si cum n-ar fi dormit indeajuns, suparat, cum mi paruse. Avea parul revasit, cu o carare neglijenta pe dreapta. Il priveam din cap pana in picioare. El era imbracat cu un costum bej tesut ca bobul de orez, camasa tot de culoare bej deschis, ca nisipul, iar cravata de culoare maronie. Cu asa imbracaminte l-am vazut toti cei tre ani de zile. Termanind convorbirea telefonica cu cineva, incepu dialogul: “De ce necajiti acest copil, va putea ea sa infrunte greutatile studierei”, zise el, adresandu-se catre tatal meu.

– Da, ea va face fata in studiere.

Intrebarea directorului trezi in mine un gand dureros si rascolitor. Directorul facu o pauza, statea la masa lui cu o liniste aproape senina dar cu atat mai amenintatoare, dupa cum imi parea. Ma studiase dinnou, isi impreunase mainile, le tinea ca la rugaciune si nu-si dezlipea ochii de la mine, ce ma facea sa ma gandesc ca de acest om cu privirea aspra depinde soarta mea de a deveni invatatoare si ochii mi se umezisera de lacrimi. Deaceea tatal meu luase alt subiect de discutie, precum ca si el e pedagog de profesie. Asa am devenit studenta, m-am trezit intr-un camin cu 45 de fete.

E anul 1946, in timpul de dupa razboi, orasul era complet distrus. Erau construite in graba niste “nare” asa numite paturi dintr-un perete in altul cu saltele de paie in care se oploseau plosnite de toate soiurile.

Anii de studentie au fost foarte grei, dar dupa ce am termanat, parintii se mindreau ca au fiica invatatoare.

Inainte de conferinta din august imi faceam planuri peste planuri. Vise si sperante…

Este viata ta si esti obligat sa treci prin ea cu destinul dat de la Dumnezeu. Ma gandeam pe atunci cum ma-s alipi de acesti micuti ca sa ma iubeasca, eu au nevoie de intelepciunea, curajul si pozitia civica a pedagogului.

E miez de noapte, dorm copiii in pace, un bec mai lumineaza inca, numai padagogul se gandeste: “Ce voi face la lectia de maine. In drum, oamenii, cei vezi mergand pe strada, isi deapana problemele personale, dar tu in suflet rascolesti problemele scolare”.

Lumea minunata a viselor, a unei lumi imaginare, ochii imi sclipeau de fericire visindu-ma in clasa, unde ma vor astepta copiii, cine sunt ei?

Cu visurile mele despre prima zi de munca pedagogica stateam langa copacul de cires din ograda. Incepu sa ploua. Picaturile de ploaie cad repede si zgomotoas, parca satule de cer, ma imbatau cu parfumul lor, dar in continuare ploua cu tunete si fulgere repetate, era o ploaie rece. Stropii mari si grei lovesc acoperisul cu putere asemenea unui dans nebun. Intr-un astfel de timp cu fulgere si tunete, gandurile mele ma duc spre o lume mai trista, decat aceea ce visam numai ce.

Si iarasi tuna si fulgera! E un semn rau… Peste cateva zile, acest semn de ploaie fulgerata ma va atinge anume pe mine, soarta ma va arunca tocmai in fundul Siberiei inghetate.

O Petala de Trandafir

Anul 1946. Eu, studenta in anul 1 la scoala pedagogica din Bender. Dupa razboi orasul se gasea in ruine. Caminul nostru studentesc era situat intr-o cladire distrusa de bombe, fara usi, fara ferestre, numai usa de la intrare era impletita din stuf. Blocul de studii era tot distrus, intr-o parte de cladire se facea reparatie, in alta parte studiam. Aproape toate obiectele se predau in limba rusa. Si totusi, necatind la greutatile ce le infruntam mereu, in timpul liber intre fete se discutau probleme de dragoste, tineretea intotdeauna este frumoasa. Prietenele mele mi se pareau naive, discutand tema dragostei dintai, pe care eu n-o cunosteam inca.

– Prima iubire este o amagire, zicea prietena mea Vasilina, dar fie si asa prima imbratisare, prima sarutare, nimeni nu le poate uita.

– Mai lasati dragostea, ma amestec eu in vorba, trebuie sa ne pregatim de compunere la literatura rusa.

Literatura rusa ne preda un tanar rus venit de prin partile Sibiriei, din orasul Tomsc. El zicea ca si-a ales locul de munca in Moldova, adica sa-si incalzeasca oasele la batranete, fiindca in Tomsc nu se vede soarele 10 luni de zile in an. Era un tanar la vreo 28 de ani, de o statura inalta, elegant, cu un chip hotarit incadrat de niste par negru, lumanand cu ochii sai caprui, cu un zambet ironic abia schitat in coltul buzelor. Trupul i se clatina gratios, cand mergea la lectii. Respiratiile noastre ni se opreau, cand el intra in clasa. Fetele indragostite in el la culme, nu mai stiu, daca se mai gandeau la continutul lectiei, ele il sorbeau din ochi, mai ales ca nu prea intelegeau limba rusa.

– Astazi vom scrie compunere pe tema libera, anunta el, intrand in clasa.

Toti se concentreaza in alegerea unei teme, in clasa se aude un fosnet zgomotos de foi.

– Poate ne numiti cateva teme, isi da glasul Vasilina, o fata isteata si hotarita.

– Atunci n-ar fi tema libera, – zice el, se aseza pe scaunul din fata clasei rasfoind jurnalul si face niste insemnari.

Eu zaresc prin coada ochiului tema compunerii vecinului meu de banca Dorin “O petala de trandafir”. Ce tema romantica – ma gandesc eu. Deschid in graba caietul de compuneri, si nici nu stiam cu ce sa incep, dar ce sa vad!? O petala de trandafir. Nu-mi pot explica aparitia ei in caietul meu de compuneri, anume pe pagina cuvenita. Imi pierdusem cu totul firea, dar incerc sa ma concentrez la tema.

O petala de trandafir era aceea scanteie, care a fost sa se aprinda intr-o flacara, ce avea sa mistuie totul in jur, sa se transforme intr-o mare iubire. El, cu fata sa blanda, cu ochii patrunzatori de o deosebita frumusete pe zi ce trecea se indragostea, si dragostea era ca o vraja in calea fericirii.

Spre sfarsitul lectiei Dorin ma roaga:

– Controleaza te rog frumos compunerea mea, cred ca am facut unele greseli gramaticale…

– Greseli gramaticale nu-s dar legenda trandafirului mi-a placut mult, voi tine-o minte toata viata mea…

Iata trandafirul, invaluit in legende si mister, catifelat si ondulat cu un parfum imbatator, a fascinat intotdeauna cu farmecul sau lumea. Simbol al iubirii, sursa de inspiratie pentru artisti, utilizat cu ingredient in vechi ritualuri magice, leac de sanatate si izvor de frumusete, trandafirul este cea mai cunoscuta si, probabil, cea mai iubita floare, care a inflacarat intotdeauna imaginatia oamenilor. Datorita structurii lui cu multe petale a fost asociat labirintului, dar si timpului circular.

Se povestea ca zeita Florilor, Clorias a creat trandafirul din trupul unei nimfe moarte, care-i era foarte draga. In memoria acesteiea si pentru a dainui amintirea ei pe pamant, a creat o floare fara pereche in lume, trandafirul. Si pentru a realiza acest lucru Clorias a cerut ca fiecare dintre zei sa-i daruiasca cate ceva din atributele lor. Astfel, Afrodita i-a dat frumusetea, Dionissis i-a daruit trandafirului parfumul sau ametitor, cele 3 gratii i-au oferit stralucirea, farmecul si veselia, vantul de primavera, Zephur a dat la o parte norii pentru ca Appolon sa-i lumineze si sa-l infloreasca. In final, Ares i-a dat spinii, pentru ca trandafirul sa-si poata apara frumusetea neasemuita. Floarea ca simbolul dragostei a aparut impreuna cu zeita frumusetii, din spuma marii, alba ca laptele, care invelea corpul Afroditei. Se mai povesteste ca trandafirul rosu s-ar fi nascut din sangele lui Adonis, drept pedeapsa ca indraznise sa se indragosteasca de Afrodita, sau ca trandafirul rosu ca sangele ar fi aparut din lacrimile Afroditei amestecate cu sangele lui Adonis, ranit mortal de un mistret salbatic.

Astazi profesorul de li†eratura rusa Korcinschii a facut un comentarau la compunerile pe tema libera. El a accentuat partile pozitive si negative a unor compuneri. Mai amanunt s-a oprit la compunerea lui Dorin.

– Dorin, compunerea ta este o intreaga opera, e o poveste frumoasa de dragoste. De ce ti-ai ales aceasta tema?

– Cred ca tema este actuala la virsta noastra.

– Tu ai scris ca compunerea ta se va prelungi. Dar cu ce totusi se termana aceea poveste de dragoste.

– Povestea mea de dragoste deabia se incepe, nu se va termana nicicand, ea se va prelungi toata viata mea.

– Interesant!

Dorina se rosi, ascunzindu-si ochii cu palmele sale, i se parea ca toti studentii din sala s-au atintit privirea spre ea. Lectia se prelungi. Dorina ii sopti:

– Dorin, ma supar pe tine!

– De ce? El isi ascunse surisul.

Dupa lectii ramasese singuri in sala.

– Iti pun o intrebare, incepe Dorin. Vad ca rosesti, dar de ce? Ce ai face tu, daca eu, acum la lectia de literatura rusa, ti-as darui un cos cu 99 flori de trandafir?

– Imi plac mult trandafirii, insa as intra in pamant de rusine.

– Ca sa primesti un cadou frumos e rusine?

– In asa caz cu ce ocazie?

– Ai citit atent legenda trandafirului!?

– Doamne, de unde mai poti procura macar un trandafir in acest timp anevoios, cand fiecare om se gandea la bucatica de paine, si nimanui nu-i trecea prin gand sa sadeasca in gradina sa trandafiri.

– De unde ai luat tu petala aceasta de trandafir, ce mi-ai asezat-o in caiet, si cand ai dovedit sa faci lucrul acesta chibzuit?

– Cine cauta-gaseste, raspunse el, aruncandu-si privirea pe fereastra.

Ma gandeam, cum el, Dorin, ar fi procurat trandafirii cu a sa bursa de 12 ruble pe luna.

– Si ce inseamna petala de trandafir care mi-ai aseazat-o in caietul meu?

– Aceasta inseamna dragoste, simbol al iubirii, leac de sanatate si izvor de frumusete. Trandafirul este cea mai cunoscuta floare, cea mai iubita floare care a inflacarat intotdeauna imaginatia oamenilor. Mama imi povestea ca in gradina Raiului toti trandafirii erau de culoare alba, ce insemna simbolul puritatii. Cand Adam si Eva au facut pacatul stramosesc si Dumnezeu i-a izgonit din Paradis, trandafirul de rusine s-a inrosit. De atunci trandafirii rosii semnifica dragostea pasionata, ei sunt cea mai gingasa modalitate dea spune:

– Te iubesc.

– Si prin aceasta petala de trandafir tu mi-ai spus ca ma iubesti?

– Da, da, da te iubesc, te iubesc!

– Iti multumesc frumos pentru petala de trandafir, ea va ramanea ca o relicva in viata mea, dar ma gandesc de ce la asa splendita floare i-a facut Dumnezeu si spini.

– Dumnezeu a creat trandafirul, iar diavolul pentru a distruge creatia lui Dumnezeu i-a facut spinii. Datorita spinilor sai trandafirul a devenit un simbol al Patimilor lui Iesus.

– Si daca ma intep cu spainii?

– Petala de trandafir n-are spini.

– Pentru ce ai zis, ca o sa prelungesti compunerea?

Dorin o privi cu ochii sai patrunzatori.

– Pentru ca te iubesc.

– Dar ce este iubirea?

– Iubirea e un sentiment ce sta in adancul sufletului tau. A spune cuiva “Te iubesc” inseamna o invitatie la vesnicie.

Un gand istovitor imi apasa sufletul, mi-a intrat in inima acel “Te iubesc”, dar nu vroiam sa stie cineva, ca el ma iubeste, inca nu rasarise acel sentiment care deabia se forma. Ne-am inteles ca cuvintele “Te iubesc” sa-l inlocuim numai prin 4 litere: “Teiu”. Dorin ma cuprinde usor, ca sa nu ma supar. Simteam cum doua inimi vibreaza in unison. Si iarasi el imi explica ce este amorul cu cuvintele lui Eminescu.

– Ce e amorul? E un lung prilej pentru durere, caci mii de lacrimi nu-i ajung, si tot mai multe cere.

O petala de trandafir le-a fost deviza a celor doi indragostiti, ea le-a fost calauza unei vieti intregi. Dorin si Dorina, trecand prin cele mai grele obstacole a vietii, pastrand cu puritate si curatenie dragostea si iubirea, care s-a desfasurat in curs de 3 ani, stand pe o banca. Acei 2 indragostiti au pastrat sentimentele pana la adanci batranete. Patrunzimea sentimentelor si a trairilor, amintirea amorului bintuia din ce in ce mai tare.

De aici incolo fiecare lectie era ca o intalnire cu dragostea. Acel rod al imaginatiei zi de zi devine un vis, din care mi-e frica sa nu ma trezesc.

Cineva spunea, ca dragostea adevarata vine ca un vartej, care te suie in ceruri, te invirteste, te ameteste, dar daca nu inveti sa mergi, calcand pe nori-te prabusesti inapoi pe pamant.

Rapai primii stropi de ploaie. Noi stam lipiti unul de alatul ca intr-o lada verticala, sorbind unul altuia respiratiile, inimile bateau atat de aproape, el se cufunda in ochii ei mari si rusinosi.

Inima ei batea de parea sa-i sparga pieptul.

– Nu e nimic mai important decat dragostea noastra, ii sopti el la ureche.

Noaptea se inalta din ascunzis, sugrumand cele din urma zvarcoliri de lumina. Peste oras albastreau valuri de fum, iar hotarul respira intr-o boare usoara. Zgomotele se desluseau din ce in ce mai limpede. Luna tocmai se ivea mandra si rece de dupa un deal, intinzand o panza alba de lumina peste oras. Stelele licareau sfioase pe cerul vinat inchis.

E tarziu…