S-a uitat în jur, a văzut jurnalul deschis în poală și l-a închis. Și-a simțit sângele năvălindu-i în obraji, sperând că el nu a citit nimic. Mai ales partea despre sentimentele ei pentru el.

S-a ridicat în capul oaselor și și-a frecat ochii. Era încă noapte, iar focul încă ardea, deși era mai mult jar. Și el abia trebuie să se fi trezit. Se întrebă cât timp dormise.

"Îmi pare rău", a spus ea. "Este primul somn în câteva zile."

El a zâmbit din nou, și a traversat încăperea spre foc. A aruncat mai mulți bușteni pe foc, și ei au trosnit și au șuierat, în timp ce focul a crescut mai mare. A simțit căldura ajungându-i la picioare.

Stătea acolo, cu ochii în jos, la foc, și zâmbetul lui s-a stins încet în timp ce se pierdea în gânduri. În timp ce se uita în flăcări, fața îi era luminată de o strălucire caldă, făcându-l să arate chiar mai atractiv, dacă așa ceva era posibil. Ochii lui mari, căprui, s-au deschis larg și, în timp ce îl urmărea, și-au schimbat culoarea în verde deschis.

Caitlin și-a îndreptat spatele și a văzut că paharul ei de vin rosu era încă plin. A luat o înghițitură și vinul a încălzit-o. Nu mâncase de ceva vreme, și i s-a urcat direct la cap. A văzut cealaltă sticlă de plastic stând pe acolo și și-a amintit de maniere.

"Să-ți torn un pic?" a întrebat ea, apoi a adaugat, nervos, "adică, vreau să spun, nu știu dacă bei -"

El a râs.

"Da, vampirii beau și vin", a spus el zâmbind, și a venit lângă ea și a ținut paharul în timp ce ea turna.

Ea a fost surprinsă. Nu de cuvintele lui, ci de râsul lui. Era ușor, elegant, și părea să se estompeze ușor în cameră. Ca orice altceva despre el, era misterios.

S-a uitat în sus, în ochii lui atunci când el a ridicat paharul la buze, în speranța că va privi înapoi în ochii ei.

El a făcut-o.

Apoi ambii s-au uitat în altă parte, în același timp. Ea și-a simțit inima bătând mai repede.

Caleb s-a dus înapoi la locul lui, s-a așezat pe paie, lăsându-se pe spate și s-a uitat la ea. Acum el părea să o studieze. Se simțea stânjenită.

Și-a trecut inconștient mâna peste haine și și-a dorit să fi purtat ceva mai frumos. Mintea ei se învârtea în timp ce încerca să-și amintească ce purta. Undeva pe drum, nu-și putea aminti unde, s-au oprit pentru scurt timp într-un oraș anonim și ea a intrat în singurul magazin de acolo – Armata Salvării – și și-a găsit niște haine.

S-a uitat în jos cu groază, și nici măcar nu s-a recunoscut. Purta blugi rupți, decolorați, adidași cu un număr prea mari pentru ea și un pulover peste un tricou. Peste ele, avea o haină spălăcită, de culoarea păstăilor de mazăre violet, cu un nasture lipsă, care, de asemenea era prea mare pentru ea. Dar ținea de cald. Și acum, de asta avea nevoie.

Se simțea stânjenită. De ce trebuia ca el să o vadă așa? Exact norocul ei ca prima dată când a întâlnit un tip care chiar îi plăcea, nici măcar să nu aibă oportunitatea de se îmbrăca bine. Nu exista vreo baie în acest hambar, și chiar dacă ar fi existat, nu avea la ea produse de machiaj. Se uită din nou în altă parte, simțindu-se jenată.

"Am dormit mult timp?" a întrebat ea.

"Nu sunt sigur. Și eu abia m-am trezit ", a spus el, lăsându-se pe spate și trecându-și mâna prin păr. "M-am hrănit devreme în seara asta. M-a dat peste cap."

S-a uitat la el.

"Explică-mi", a spus ea.

Se uită la ea.

"Hrănirea", a adăugat ea. "De genul, cum funcționează? Tu … omori oameni?"

"Nu, niciodată", a spus el.

Camera a rămas tăcută cât el și-a adunat gândurile.

"Ca totul cu privire la rasa vampirilor, este complicat", a spus el. "Depinde de ce tip de vampir ești și de sabatul căruia îi aparții. În cazul meu, mă hrănesc doar cu animale. În cea mai mare parte căprioare. Există, oricum, suprapopulație, și oamenii le vânează, de asemenea – și nici măcar ca să le mănânce."

Expresia lui a devenit întunecată.

"Dar alte sabaturi nu sunt atât de binevoitoare. Ei se hrănesc cu oameni. De obicei, nedoriții."

"Nedoriții?"

"Oamenii străzii, cei care sunt în trecere, prostituate … cei a căror lipsă nu va fi observată. Așa au stat lucrurile mereu. Ei nu vor să atragă atenția asupra rasei.

"De aceea, considerăm sabatul meu, rasa mea de vampiri, a avea sânge pur, iar alte tipuri de a fi impuri. Cu ce te hrănești … este energia care te umple."

Caitlin a stat acolo, gândindu-se.

"Și cu mine cum rămâne?" a întrebat ea.

Se uită la ea.

"De ce vreau să mă hrănesc, uneori, dar nu tot timpul?"

El s-a încruntat.

"Nu sunt sigur. Este diferit pentru tine. Ești de sânge amestecat. Este un lucru foarte rar ....Știu că acum te maturizezi. Cu alții, ei sunt transformați, peste noapte. Pentru tine, este un proces. Este posibil să dureze ceva timp până lucrurile se stabilizează, pentru a trece prin schimbările care ți se întâmplă."

Caitlin s-a gândit și și-adus aminte de chinurile foamei, de modul în care a copleșit-o, venind de nicăieri. Cum a făcut-o să nu poată să se gândească la nimic, decât la a se hrăni. Fusese oribil. Îi era groază de ideea că s-ar întâmpla din nou.

"Dar cum știu când se va întâmpla din nou?"

Se uită la ea. "Nu știi."

"Dar nu vreau să omor vreodată un om", a spus ea. "Niciodată."

"Nu trebuie să o faci. Te poți hrăni cu animale."

"Dar dacă se întâmplă atunci când sunt blocată undeva?"

"Va trebui să învețe să te controlezi. Este nevoie de practică. Si voință. Nu este ușor. Dar este posibil. Poți să controlezi foamea. Fiecare vampir trece prin asta."

Caitlin s-a gândit la cum ar fi să prindă și să se hrănească cu un animal viu. Știa că era deja mai rapidă decât fusese vreodată, dar nu știa dacă era atât de rapidă. Și nici măcar nu ar ști ce să facă în cazul în care ea ar prinde cu adevărat o căprioară.

S-a uitat la el.

"Mă vei învăța?" a întrebat, cu speranță în glas.

El i-a întâlnit privirea, și ea își putea simți inima bătând tare.

"Hrănirea este un lucru sacru pentru rasa noastră. Se face întotdeauna de unul singur", a spus el încet, scuzându-se. "Cu excepția…" El a tăcut.

"Cu exceptia?" a întrebat ea.

"În ceremoniile matrimoniale. Pentru a uni soțul și soția."

Se uită în altă parte, și ea îl putea vedea foindu-se. Și-a simțit sângele năvălindu-i în obraz, și deodată camera a devenit foarte caldă.

A decis să lase lucrurile în pace. Nu avea junghiuri de foame acum, și avea să treacă acea punte când ajungea la ea. Spera că el va fi alături de ea atunci.

În plus, adânc în interior, ei nu-i păsa prea mult despre hrănire, sau vampiri, sau săbii, sau oricare dintre ele. Ce vroia într-adevăr să știe era despre el. Sau, de fapt, ce simțea pentru ea. Erau atât de multe întrebări pe care ar fi vrut să i le pună. De ce ai riscat totul pentru mine? A fost doar pentru a găsi sabia? Sau a fost altceva? Odată ce vei găsi sabia, vei rămâne cu mine? Chiar dacă o poveste de dragoste cu un om este interzisă, ai încălca regulile pentru mine?

Dar îi era frică.

Deci, în loc de asta, a spus pur și simplu: "Sper că vom găsi sabia ta."

Ce penibil, s-a gândit ea. Asta e tot ce poți face? Nu poți să-ți aduni vreodată curajul să spui ce gândești?

Dar energia lui era prea intensă, și ori de câte ori era pe lângă el, făcea să-i fie greu să gândească clar.

"Și eu sper", a răspuns el. "Nu este o armă obișnuită. A fost râvnită de neamul nostru timp de secole. Se zvonește ca ar fi cel mai bun exemplu de sabie turcească artizanală făcut vreodată, creată dintr-un metal care poate ucide toți vampirii. Cu ea, am fi invincibili. Fără ea…"

El s-a oprit, de parcă i-ar fi fost frică să menționeze consecințele.

Caitlin își dorea ca Sam să fi fost aici, își dorea ca el să-i poată ajuta conducându-i la tatăl ei. S-a uitat din nou prin hambar. Nu a văzut niciun semn recente de la el. Își dorea, din nou, să nu-și fi pierdut telefonul mobil pe drum. I-ar fi făcut viața mult mai ușoară.

"Sam obișnuia mereu sa doarmă aici", a spus ea. "Am fost sigură că va fi aici. Dar știu că el a venit înapoi în acest oraș – sunt sigură de asta. El nu s-ar duce altundeva. Mâine vom merge la școală, și voi vorbi cu prietenii mei. Voi afla."

Caleb a dat din cap. "Crezi că știe unde este tatăl tău?" a intrebat el.

"Eu … nu știu," răspunse ea. "Dar știu că el știe mai multe despre el decât mine. A încercat să-l găsească dintotdeauna. Dacă cineva știe ceva, e el."

Caitlin s-a gândit și și-a amintit toate acele momente cu Sam, el mereu în căutare, arătându-i noi piste, fiind mereu dezamăgit. În toate nopțile el se ducea în camera lui și venea să stea pe marginea patului ei. Dorința sa de a-l vedea pe tatăl lor fusese copleșitoare, ca un lucru viu in interiorul lui. Și ea o simțise, dar nu la fel de tare ca el. Într-un fel, dezamăgirea lui a fost mai greu de văzut.

Caitlin s-a gândit la copilăria lor distrusă, la tot ce au pierdut, și dintr-o dată s-a simțit copleșită de emoție. O lacrimă i s-a format la colțul ochiului, și, rușinată, a șters-o repede, sperând să nu o fi văzut Caleb.

Dar el o văzuse. S-a uitat în sus și a privit-o, intens.

S-a ridicat încet și s-a așezat lângă ea. Era atât de aproape că ea îi putea simți energia. Era ceva intens. Inima ei a început să bată repede.

El și-a trecut ușor un deget prin părul ei, împingându-i-l înapoi de pe față. Apoi l-a trecut pe la coada ochiului ei, și apoi în jos pe obraz.

Ea și-a păstrat fața în jos, cu ochii la podea, temându-se să-i întâlnească privirea. Îl putea simți examinând-o.

"Nu-ți face griji," a spus el, vocea lui blândă, profundă, făcând-o să se simtă complet în largul ei. "Îl vom găsi pe tatăl tău. O vom face împreună."

Dar nu despre asta își făcea ea griji. Ea își făcea griji pentru el. Caleb. Își făcea griji despre când o va părăsi.

Dacă ea se întorcea cu fața spre el, se întreba dacă el o va săruta. Abia aștepta să-i simtă atingerea buzelor.

Dar îi era frică să întoarcă capul.

Părea că au trecut ore întregi până când în cele din urmă și-a adunat curajul de a se întoarce.

Dar el se întorsese deja în altă direcție. Sătea sprijinit ușor pe fân, cu ochii închiși, adormit, cu un zâmbet blând pe fața luminat de flăcările focului.

Ea a alunecat mai aproape de el și s-a lăsat pe spate, odihnindu-și capul la câțiva centimetri de umărul lui. Aproape se atingeau.

Și aproape era de ajuns pentru ea.