“Dragostea este sentimentul cel mai

măreț, care face minuni, care făurește

oameni noi, creează cele mai mari valori

morale.”

A. S. Makarenko

© Vera Samson, 2019

ISBN 978-5-4496-1358-5

Created with Ridero smart publishing system

Ultimul sunet de clopoțel

Ultimul sunet de clopoțel răsună astăzi în toate școlile din Republică pentru 335.000 elevi, iar cu această ocazie, în școli se organizează serbări solemne.

După ultimul sunet, pentru majoritatea elevilor, începe vacanța de vară, iar pentru absolvenți încep examenele de bacalaureat.

Festivitățile trezesc sentimentele de împlinire și mândrie pentru realizările obținute în anul școlar, prin aportul dascălilor, prin succesele elevilor, dar și prin grija părinților.

Odată cu terminarea sesiunii de bacalaureat din 17 iunie, s-a dat start balurilor de absolvire din Republică.

Jurnalistul Sergiu Davidov se afla în jurul unui grup de absolvenți.

– Cum vă pregătiți voi pentru balul de absolvire?

Țurcanu Elena: “În timp ce unii absolvenți așteaptă cu sufletul la gură momentul de a spune ‘Adio’ anilor de liceu și de a păși în viața de maturitate, să se distreze la balul de absolvire, alții numesc această sărbătoare un eveniment neimportant.”

– De ce? Balul de absolvire este o tradiție frumoasă.

– E frumoasă, dar și un prilej de a scutura buzunarul părinților în goana după atenție. Golbureanu Ion: “Nu toți părinții au posibilitatea de a plăti sume mari de bani pentru o singură seară de bal.”

Balul de absolvire

Balul de absolvire în ziua de astăzi este aproape obligatoriu și indispensabil, elevii îl așteaptă cu nerăbdare. Emoția finalului și ideea că drumurile lor se vor separa în curând îi fac pe elevi să se apropie unul de altul, să se distreze la petrecerea organizată în cinstea lor.

Dacă în trecut, balul de absolvire era o simplă festivitate, acum părinții ajung la cheltuieli mari în organizarea acestui eveniment.

Părinții plătesc pentru muzică, pentru local, meniu. Domnișoarele se interesează din timp de cumpărarea rochiilor cu o sumă care ajunge până la 100—1000 de euro. Băieții își procură costume care să le vină ca turnat pe corp, o cămașă asortată și o pereche de pantofi eleganți pentru noaptea absolvirii.

– Comparând cu timpul nostru, este greu de imaginat, era cu totul diferit, ne vorbește un părinte.

Începea și se termina monologul în această seară cu binefacerea Partidului Comunist și grija cu care acesta se ocupa de generația în continuă creștere.

– Astăzi suntem toți implicați în pregătirea acestui bal de absolvire.

Invitație

Pentru că ne-ați călăuzit ideile și visele, atunci când începeam să ne făurim propriul drum, pentru că ne-ați transmis din cultura și rafinamentul dumneavoastră și pentru că în acei ani minunați ne-ați dăruit fiecăruia dintre noi câte o frântură din sufletul dumneavoastră, avem deosebita plăcere de a vă invita la balul de absolvire care va avea loc pe data de 21 mai, 2006, în localul școlii, la ora 10:00 să ne bucuram împreună de terminarea școlii.

Vă așteptăm cu drag.

Clasa X

Am organizat o tablă unde-și scria fiecare elev sau părinte dorințele sale: Iată unele dintre ele.

“Avem onoarea să vă invităm la festivitatea care marchează finalizarea cu succes în școala ce ne-a format ca personalități.”

Clasa X

Referate pe teme: “Suntem alături de voi prin calitatea produselor oferite, dând dovadă de profesionalism și seriozitate cu o experiență vastă dobândită pe parcursul anilor.

Un placaj cu denumirea: “Absolvirea durează o clipă, iar amintirea ei – o viață întreagă.”

Ungureanu Oleg: “Anii de școală sunt ani care nu se uită niciodată.”. Fiecare prim sunet este un început al sfârșitului, aici se formează personalitatea fiecăruia dintre noi. Prima încercare a fost primul pas alături de profesoara de clasă, primul sunet al clopoțelului dus în propria mâna de copil pentru a vesti ziua de 1 septembrie – ziua cunoștințelor, scrie Sergiu Davidov.

Toate acestea te fac să te pomenești într-o lume nouă începătoare plină de tainele învățăturii, ale cărților. Aici, la Școala nr. 25 din Chișinău, am învățat și am absolvit. Acum sunt jurnalist. Mă apropii de câțiva elevi din această școală:

– Cum te numești?

– Sunt Viorel Rusu, am învățat în această școală, diriginta noastră este Vera Ivanovna.

– În anii de școală, mă simt foarte fericit alături de colegi și prieteni, căpătând o adevărată experiență a vieții. La școală am un colectiv de colegi exemplari. Aici apar primele vise, primele dorințe despre viitor.

– Eu sunt Smetanca Zina.

– Unde studiezi tu?

– La Liceul “Ion Creangă” din Chișinău.

– Ce înseamnă pentru tine a studia la liceu?

– Liceul este un loc unde învăț și mă pregătesc pentru viața alături de profesori, părinți și colegi, încep să-mi realizez vise și speranțe. Liceul este locașul unde ne formăm ca cetățeni, ne gândim la prezent și la viitor. Fiind absolvenți, ne apare o imagine clară că, de-acum, acesta este trecutul. Părinților aducem respect pentru că ne-au îndrumat spre viața independentă.

– Ce dorești să transmiți urmașilor?

– Să meargă tot timpul înainte și mai departe, ca să acumuleze cât mai multe cunoștințe.

– Dar tu cum te numești?

– Mariana. Vreau să le doresc absolvenților drum bun în viață.

– Eu sunt Dorin, mă pregătesc să dau la Facultatea de Litere.

– Așa de elegant ești îmbrăcat!

– Astăzi este o zi însemnată pentru noi, poate de astăzi ne despărțim de unicul nostru colectiv; iată, eu, Dorina, Gheorghe și Viorel împreună vom susține examenele la limbi străine.

– Vă doresc succese. Peste câteva minute, începe festivitatea.

– Drum bun în lumea cunoștințelor!

– Mulțumim!

 
                                        * * *
 

Astăzi, toate fetele sunt frumoase ca niște zâne din povești, dar Dorina este cea mai elegantă dintre toate fetele. Ochii ei negri străluceau și păreau și mai întunecați decât erau. Părul era format într-un coc, pe codița ei elastică tremura un trandafir pe frunza căruia străluceau imitații de picături de rouă. Purta o rochie de culoarea safranului, la care se asociau trei buchete de boboci de trandafir cu verdeață.

Una câte una, se adunau fetele cu coafurile bine fixate pe frunți și răsucite pe ceafă, unele erau împodobite cu coronițe de flori.

Dorin, în ziua aceea, arăta atât de elegant; cu un costum deosebit de frumos, cămașă, cu un guler mai înalt ca de obicei și încheiat la tunică de sus pâna jos, avea pieptul atât de țeapăn și de nemișcat, picioarele se ridicau ritmic, cu pași apăsați, delicat, țanțoș ca un cocoș de rasă, cu pălăria albă pe o parte.

Mi-am mutat privirile în altă parte. Niciodată n-am simțit o ființă cu un farmec atât de puternic. Vasilina se prăpădea după el.

În sfârșit, luminile orchestrei se aprinseră, se începuse o veselie nemaipomenită, apoi muzicanții intrară unul după altul și, la început se auzi zgomotul lung și discordat al contrabașilor, al vioarelor care scârțâiau, al trompetelor trâmbițind. Din scenă se auzeau 3 bătăi din gong; începu duruitul timpanelor.

Între timp, frânturi de gânduri veneau și se risipeau, purtate de valurile muzicii. Ea, Dorina, se lăsă furată de legănarea melodiilor și simțea vibrând din toată ființa ca și cum arcușurile viorilor i s-ar fi plimbat prin nervi.

Era o înghesuială. Cadrilurile începuse. Dorina intră încet și se așeză pe un scaun lângă ușă parcă neobservată de nimeni.

Deodată, apăru Dorin. Toată lumea îl numea rege, a cărui jiletcă părea lipită de corp. Se îndreaptă spre Dorina, face o plecăciune, invitând-o la dans. Ea îi șoptește la ureche:

– Eu dansez destul de prost dansurile clasice.

– Te asigur că o să te conduc cu grijă.

– Stai să înceapă cineva dansul, îl rog.

– Ce ai tu nevoie de ceilalți?

Începură încet, încet, apoi mult mai repede, se învârteau, se învârteau. Totul se învârtea în jurul lor; lămpile, mobilele, parchetul. Rochia ei se atingea pe la poale de pantalonii lui, picioarele lui întâlneau picioarele ei. El coborî privirea spre a ridica ochii spre ea.

– Ești frumoasă, îi șopti el drăgăstos.

Ea obosise, o cuprinse o moleșeală, se opri, el era nevoit s-o cuprindă, deși ei îi era rușine, se opriră, răsufla adânc.

Porniră din nou și cu o mișcare mai rapidă, o trage după el. Ea își lăsă capul pe pieptul lui, continuând să se învârtească.

Toată lumea îi privea cât de frumos dansau, parcă mult prea mult au repetat dansul acela. Apoi o conduse la loc.

Ea deschise fereastra, ca să intre aer curat, afară cădeau picături de ploaie.

Balul se prelungea, dar Dorina a plecat acasa, nu-și permitea să plece târziu acasă.

La dans îl invită Vasilina.

Ea, legănându-se în ritmul orchestrei, alunecă înainte spre el cu mișcări ușoare ale gâtului. Muzica scotea sunete sonore, picioarele îi țineau ritmul. Dansau un vals. Fustele fetelor se umflau și se atingeau ușor, mâinile se întâlneau și se despărțeau. La bărbați, gâtul li se mișcă ușor deasupra cravatelor discrete, se ștergeau la gură cu batiste brodate din care se răspândea un miros dulce de parfum.

Iată aici, într-un colț de sală se adunase un grup de fete și cântau cântecul îndrăgit:

 
Trandafir de la Moldova
Te-aș iubi, dar nu știu vorba,
Lunca-i luncă, iarba-i verde
Ce-am iubit nu se mai vede
Ce-a fost verde s-a uscat, măi
Ce-am iubit s-a scuturat.
Din altă parte s-au alipit și băieții:
Trandafir moldovenesc
Te-aș iubi, dar nu-ndrăznesc, măi.
Lunca-i luncă, iarba-i verde
Ce-am iubit nu se mai vede
Ce-a fost verde s-a uscat, măi
Ce-am iubit s-a scuturat.
 

S-au format din nou perechi, băieții conduceau fetele acasă cu zgomote, veselie, râsete, glume.

Viorel strigă în gura mare: Libertate! Libertate!

Gheorghe zice: Nu pentru mult timp! Trebuie să ne pregătim de facultate!

 
                                       * * *
 

De-acum eram mai liberi și serile le petreceam împreună cu fetele de la cursul superior. Ele ne povesteau din romanele de dragoste, despre jurăminte printre suspine, lacrimi, sărutări…